Pregatirea pielii pentru vara

Posted on

 Articol scris de mine si publicat in revista Ioana, luna mai/2018.

Usor, usor, vara isi intra in drepturi si ai nevoie de mici trucuri pentru a arata si a te simti Like a Diva, cu o piele sanatoasa si frumoasa.

Trecerea de la sezonul rece la cel cald si-a pus amprenta pe pielea noastra si gandul la concediu ne inspira sa luam atitudine. Este mai simplu decat crezi sa ai o piele frumoasa, hidratata si bronzata, si un ten fara exces de sebum. Iata recomandarile mele pentru a pregati pielea pentru vara:

  1. Exfoliant/ scrub/ peeling. 

Pielea se regenereaza la fiecare 30 de zile si celulele moarte raman la suprafata. De aceea, cremele nu ajung in profunzime si nu hidrateaza suficient. Foloseste o data pe saptamana un scrub cu particule cat mai mici (pentru a nu crea micro-leziuni) sau o perie uscata. Aplica de fiecare data un lapte de corp dupa exfoliere si bucura-te de o piele catifelata, cu un bronz uniform.

  1. Hidrateaza din interior si exterior. 

Dupa iarna e nevoie sa ridicam nivelul de hidratare. Aplica un ser cu acid hialuronic pe pielea umeda (de preferabil dupa dus cand porii sunt deschisi) si ulei de masline pe tot corpul. Fructele si legumele de sezon sunt delicioase asa ca iti recomand sa le consumi din plin. Seteaza o alarma din ora in ora si atunci e momentul sa bei apa. J Hidratarea din interior o sa se vada pe pielea ta, pregatita de vara.

  1. Mastile cu argila reduc excesul de sebum. 

Tipul de ten se poate schimba la 180 grade, iarna si vara. Daca pana acum foloseam creme hidratante, plusul din termometre ne duce catre produsele oil-free, cat mai usoare, chiar matifiante. Poti tine sub control excesul de sebum, folosind o masca cu argila. Acest ingredient minune are acţiune calmanta, tonifianta si purificatoare asupra pielii.

  1. Stiai ca bronzul este reactia pielii de aparare impotriva radiatiilor solare? 

Pielea neexpusa la soare atatea luni este sensibila si are nevoie de protectie. Foloseste o crema cu SPF 50 pe fata si corp si expune-te treptat la soare. Stiu ca rochitele se asorteaza splendid cu pielea bronzata insa incet, incet poti prinde culoare intr-un mod sanatos, fara a afecta bariera de protectie.

  1. Hidrateaza calcaiele. 

Ce bine ca in sfarsit scoatem sandalele din dressing! Ai grija si de pielea picioarelor tale si rasfata-le cu exfoliere, hidratare si masaj. Exfoliaza cu o piatra ponce, maseaza-le cu un gel racoritor si o sa vezi ce relaxant e, mai ales dupa o zi de lucru. Pentru un efect mai intens de hidratare, aplica ulei de cocos si poarta sosete de bumbac pe timpul noptii.

 

 

 

Comentarii

comentarii

3 Comments

  1. Carolyn says:

    Irina, thanks so much for the post.Much thanks again. Really Cool.

    1. Irina says:

      <3

  2. barberiacapital says:

    Irina, thank you ever so for you post.Much thanks again.

Leave a comment

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.